The Planet in Our Hands
Număr de referinţă 12-PM-929-BH-HU
[documentul original, sectiunea documente]
În perioada 3-7 iunie 2013, un grup de 3 elevi şi 4 profesori de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuşi” din Oradea au participat la activităţile organizate de către şcoala parteneră, Osnovna šola Lava Celje, Slovenia, la cea de-a treia reuniune a proiectului multilateral Comenius, The Planet in Our Hands. Echipa Colegiului a fost formată din d-na profesor coordonator Sălăgean Anne-Mari, dl director adjunct Rugan Gheorghe, d-na profesor Iova Ana Maria, dl. profesor Nemeth Radu, precum și elevii Dume Cristian (clasa a IX-a B), Pele Daniel (clasa a IX-a B) și Vaida Aurelian ( clasa a IX-a A).
Gazdele au propus un program variat şi special conceput pe tema proiectului aflat în desfăşurare, iar obiectivele au fost clare: creşterea gradului de conştientizare a impactului uman asupra mediului local, schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător prin implicarea activă, renunţarea la maşină şi folosirea altor mijloace de deplasare, participarea la diferite activităţi legate de protejarea mediului şi de reutilizarea obiectelor care nu ne mai sunt necesare. Schimbul de experiente interculturale s-a realizat foarte bine deoarece profesorii şi elevii din şcolile partenere au luat parte la activităţi comune, au interacţionat dezvoltându-şi competenţele lingvistice şi abilitatea de a comunica în limba engleză, au vizionat 2 spectacole de cântece şi dansuri slovene prezentate de către elvii şcolii cunoscând astfel tradiţiile şi valorile culturale ale ţării gazdă.
Activităţile s-au desfăşurat după cum urmează:
3 iunie- întâlnirea oficială a partenerilor la şcoală şi prezentarea de către echipa fiecărei ţări partenere a zonei şi a şcolii din care provin precum şi o prezentare a activităţilor desfăşurate de la ultima vizită până în acel moment.
În timp ce profesorii s-au întrunit pentru a discuta activităţile ce urmează să se desfăşoare începând cu anul şcolar viitor, elevii au fost împărţiţi în grupe şi au participat la diferite ateliere de lucru( concurs pe teme de ecologie intitulat ”How Green are You”, atelier de creaţie din materiale reciclabile, realizare de parfumuri), fiecare grupă participând la toate atelierele.
După-amiaza aceleiaşi zile a fost dedicată activităţilor sportive desfăşurate pe terenul de sport al şcolii, dintre activităţile la care au participat elevii şi nu numai menţionez: reciclarea selectivă ( elevii au avut de selectat diferite obiecte în funcţie de materialul din care erau fabricate), obstacole cu jaloane.
4 iunie- Ziua a început cu vizita făcută primarului din oraşul Celje căruia i s-a prezentat proiectul Comenius şi care ne-a încurajat să luptăm pentru protejarea mediului spunându-ne că doar astfel vom putea trăi într-o lume mai bună şi mai curată. Apoi însoţiţi de un ghid am vizitat oraşul Celje precum şi Muzeul Celeia care prezintă istoria oraşului din perioada antică până în prezent oferindu-ne astfel ocazia să cunoaştem câteva detalii despre trecutul acestuia. Un alt obiectiv turistic important al oraşului pe care l-am vizitat a fost Castelul Celje. După o plimbare pe jos timp de 45 min am avut bucuria de a savaura cel mai frumos peisaj de pe dealul pe care se afla rămăşiţele castelului. În curtea castelului, mai precis în locul în care aveau loc spectacolele pe vremea când acest castel era locuit, fiecare delegaţie a ţărilor participante în proiect au interpretat imnul sau un cântec tradiţional.
5 iunie – Încă de dimineaţă pe o vreme destul de capricioasă am pornit să vizităm Staţia de Epurare din Celje, ajunşi la destinaţie am fost întâmpinaţi de unul dintre angajaţii staţiei care ne-a explicat ce se întâmplă cu apa uzată din zona oraşului Celje şi modul de funcţionare a Staţiei de Epurare.
Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Olimje fiind considerată una dintre cele mai vechi farmacii din Europa, tot în acea zonă am putut vizita şi o mică fabrică de ciocolată.
6 iunie- Primul popas l-am făcut la o fostă fabrică de bere, în prezent fiind transformată în muzeu. Aici am aflat câteva din tainele fabricării berii de la modul de recoltare al hameiului până la realizarea produsului finit. Trebuie precizat că totul era făcut în mod ecologic şi toate ingredientele erau naturale.
Pentru a ne păstra optimismul și energia, minunatele noastre gazde s-au gândit să ne ofere un moment de relaxare ducându-ne la Parcul Bio din ŽALEC, unde ne-am putut încărca ”bateriile” deoarece se spune că acel loc este plin de energie pozitivă. După-amiaza am încheiat-o cu o plimbare cu vaporașul pe lacul artificial ”Šmartinsko jezero”.
În seara aceleiași zile a avut loc întâlnirea tuturor delegaţiilor la şcoala gazdă pentru desfăşurarea unor activităţi comune privind evaluarea întregii vizite de proiect. În cadrul evaluării vizitei de proiect, s-a apreciat foarte buna organizare a vizitei în ansamblul său şi a tuturor activităţilor în detaliu, considerându-se că au fost atinse obiectivele proiectului până în acest stadiu. S-a adus în discuţie şi s-au selectat întrebările care vor duce la realizarea chestionarelor comune ce urmează să fie aplicate tuturor membrilor implicaţi în proiect dar şi părinților a căror elevi au luat parte până în prezent la mobilități. Seara s-a încheiat cu un scurt program artistic oferit de gazde, festivitatea de înmânare a certificatelor de participare și o cină festivă menită să ne încânte papilele gustative cu produse tradiționale pregătite în casă.
Programul a fost deosebit de interesant şi toți participantii s-au întors acasă cu o experiență bogată și multe lucruri noi învățate, legate de tema proiectului. Schimbul de experiente interculturale a fost foarte interesant, oaspeții reusind să cunoască îndeaproape cultura slovenă în multele ei aspecte, mai mult decât atât, profesorii şi elevii din școlile partenere au interacționat dezvoltându-și competențele lingvistice și abilitatea de a comunica în limba engleză, între aceştia legându-se o prietenie strânsă. Pe parcursul mobilităţii, toţi participanţii s-au bucurat de o primire călduroasă din partea gazdelor, activităţile din școală şi din afara acesteia derulându-se într-o atmosferă prietenească, benefică tuturor participanţilor.
Parteneriatul multilateral Comenius „The Planet in Our Hands” este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului de Învăţare pe Toată Durata Vieții. Informațiile prezentate reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Comisia Europeană şi Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației şi Formării Profesionale nu sunt responsabile pentru felul în care este folosit conținutul acestor informaţii.
Prof. Sălăgean Anne-Mari
profesor coordonator al proiectului
Colegiul tehnic „Constantin Brâncuși”, Oradea, jud. Bihor